Când simt să mă acopăr

acopăr ceea ce nu este încă pregătit să fie văzut

Uneori nu este despre a spune.
Nu despre a arăta.

Este ca și cum ceea ce simt
se așază mai adânc…

Și aleg să nu deschid.
Să nu expun.
Să țin în mine ceea ce încă nu cere să iasă.

Nu e neapărat teamă.
E mai degrabă o protejare tăcută.

Ca și cum partea aceasta din mine
are nevoie de un spațiu sigur
înainte să se arate.

Și atunci o acopăr ușor.

Cu cuvinte mai simple.
Cu gesturi care nu spun tot.

Din afară, poate pare că e în regulă.
Dar înăuntru,
ceva rămâne nevăzut…
și viu.

Nu grăbesc deschiderea.
Nu forțez expunerea.

Doar rămân aproape de acest loc
care se acoperă.

Și, în această apropiere,
nu mai e nevoie să aleg
între a arăta sau a ascunde.

Pentru că ceva mai profund începe să se întâmple:

vulnerabilitatea nu mai cere să fie expusă,
ci doar recunoscută.

Iar în această recunoaștere tăcută,
ceea ce era ascuns
este însoțit.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Ascundere în

Acopăr ceea ce simt · Acopăr cu râsul · Mă acopăr cu tăcere · Mă acopăr îndepărtându-mă de mine · Mă acopăr singură