Mă țin în mișcare

Când continui chiar dacă simt să mă opresc

Sunt momente în care mersul nu se mai oprește.
Nu pentru că nu aș putea…
ci pentru că oprirea pare mai grea decât continuarea.

Și atunci duc.
Încă puțin.
Încă un pas.
Încă ceva de ținut.

E ca și cum, dacă m-aș opri,
tot ce port ar deveni dintr-odată vizibil.

Și continui…
nu din forță,
ci dintr-o obișnuință de a rămâne în mișcare.

Sub acest mers constant,
se simte o nevoie simplă:
să existe un loc unde pot lăsa jos
fără să se destrame ceva.

Nu grăbesc oprirea.
Nu o impun.

Doar mă apropii de clipa în care
simt cât duc… și cum duc.

Și, undeva între doi pași,
apare o fisură blândă.

O posibilitate.

Nu de a renunța la tot,
ci de a lăsa puțin.

Atât cât să simt
că nu trebuie să port totul
în același timp.

Și, în această mică lăsare,
nu pierd ritmul…
ci descopăr că pot fi ținută
și atunci când nu mai duc.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Susținere în

Mă țin prin mâncare· Mă țin prin control · Mă țin prin rutină · Mă țin prin mișcare · Mă țin în tăcere