Mă acopăr singură

Când nu cer, deși simt

Sunt momente în care nu cer.

Nu pentru că nu ar fi loc…
ci pentru că, în mine,
apare o liniște
care spune: țin eu.

Și duc.

Fără zgomot.
Fără să arăt.
Fără să întind mâna.

E o forță blândă
în această alegere.

Un fel de a mă aduna în mine
și de a rămâne dreaptă,
chiar și când e greu.

Dar, dedesubt,
există și o oboseală fină.

Nu imediată.
Nu vizibilă.

Doar o adunare în timp
a tot ce a fost dus
fără să fie împărțit.

Nu grăbesc deschiderea.
Nu forțez cererea.

Doar mă apropii
de acest loc
în care mă susțin singură…
și simt cum stă.

Și, în această apropiere,
apare ceva nou.

Nu nevoia de a renunța la putere,
ci o înmuiere în ea.

Ca și cum a duce
nu înseamnă doar a ține,
ci și a lăsa loc.

Iar, încet,
fără să pierd ceea ce sunt,
se deschide posibilitatea
de a fi susținută.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Ascundere în

Acopăr ceea ce simt · Acopăr cu râsul · Mă acopăr cu tăcere · Mă acopăr îndepărtându-mă de mine · Mă acopăr singură