Când nu mai știu cum să fiu

caut să mă retrag din ceea ce este prea mult

Sunt momente în care felul obișnuit de a fi nu mai funcționează.
Ce era clar devine neclar.
Ce era ușor devine greu.

Și rămân… fără direcție.

Nu pentru că nu există drum,
ci pentru că, în mine,
ceva nu se mai așază în formele cunoscute.

Lumea continuă,
dar eu nu mai știu cum să mă mișc în ea.

Și atunci apare o retragere fină.
Nu neapărat vizibilă,
dar profundă.

Ca și cum ceva din mine caută un alt fel de a fi ținut.
Nu prin explicații,
nu prin control,
nu prin oameni.

Ci printr-o prezență mai largă…
care nu cere nimic în schimb.

Nu grăbesc să găsesc răspunsuri.
Nu forțez să reintru în ritm.

Doar rămân puțin aici.

În acest „nu știu” care nu e gol,
ci plin de o căutare tăcută.

Și, încet,
în acest spațiu fără formă,
apare o altă susținere.

Mai blândă.
Mai adâncă.

Ca o îmbrățișare care nu vine din afară…

dar care mă cuprinde totuși. 

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Blândețe în

Mă retrag de tot · Mă retrag din lume· Mă retrag în ceva mai înalt  · Mă retrag în conflicte · Mă retrag în tăcere