Mă țin departe de gânduri
când ezit să rămân cu ce apare în mine
Mă țin departe de gânduri
când ezit să rămân cu ce apare în mine
Sunt momente în care degetul se mișcă singur.
În jos.
Încă puțin.
Încă ceva.
Nu caut neapărat ceva anume.
Dar nici nu mă opresc.
Imaginile trec.
Cuvintele curg.
Și, odată cu ele,
gândurile mele
rămân undeva în urmă.
E un ritm care ține.
Un flux
care nu lasă spațiu.
Și, pentru o clipă,
e liniște…
dar nu din interior.
Nu grăbesc oprirea.
Nu rup mișcarea.
Doar observ
cum mă duc mai departe…
și de ce.
Pentru că, dincolo de acest gest repetat,
există o nevoie simplă:
de a nu intra încă
în ceea ce se mișcă în mine.
Și rămân puțin aici.
Între două mișcări.
Între două imagini.
Acolo unde, pentru o clipă,
nu mai e nimic de urmărit.
Și, încet,
gândurile nu mai par ceva de evitat…
ci doar ceva
care așteaptă
să fie întâlnit
în ritmul în care pot.