Mă țin prin rutină

Când simt nevoia că ordinea îmi aduce liniște

Sunt momente în care ordinea devine aer.

Nu ca regulă…
ci ca un fel de sprijin tăcut.

Repet aceleași gesturi,
țin lucrurile în același loc,
urmez pași cunoscuți.

Și, în această repetare,
respirația se așază.

Nu pentru că viața ar fi rigidă,
ci pentru că în mine apare nevoia
de ceva care nu se mișcă.

Ritmul cunoscut mă ține.
Mă adună.
Îmi dă un punct în care pot rămâne.

Nu grăbesc ieșirea din rutină.
Nu o forțez să se desfacă.

Doar observ cum, dincolo de ordine,
există o dorință simplă:

să pot respira
fără să mă pierd.

Și rămân puțin aici.

În locul în care stabilul
nu mă închide,
ci mă sprijină suficient…
și, încet,
viața începe din nou să curgă
și dincolo de el.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Susținere în

Mă țin prin mâncare· Mă țin prin control · Mă țin prin rutină · Mă țin prin mișcare · Mă țin în tăcere