Când simt nevoia de întregire

caut să se liniștească ceva în mine

Sunt momente în care tot ce vine spre mine
se simte ca o presiune.

Nu pentru că ar fi prea mult în mod obiectiv…
ci pentru că înăuntru apare o limită
care nu mai vrea să fie atinsă.

Și atunci reacționez.

Mă opun.
Mă desprind.
Aleg altceva.

Nu întotdeauna pentru acel „altceva”…
ci pentru senzația că pot decide.
Că nu sunt prinsă.
Că nu trebuie.

E o mișcare vie, aproape instinctivă.
Ca un spațiu din mine care spune: lasă-mă să fiu.

Nu grăbesc să o temperez.
Nu o corectez.

Doar observ această nevoie de libertate…
și felul în care se mișcă în mine.

Pentru că, dincolo de gesturi,
există o dorință simplă:

de a mă simți întreagă în mine,
fără să mă strâng.

Și rămân puțin aici…

În locul în care libertatea nu e despre a fugi de ceva…
ci despre a nu mă pierde în ceea ce vine.

Iar, încet,
nu mai e nevoie să rup sau să resping…
pentru că libertatea începe să se simtă

nu ca un spațiu deschis,
ci ca o stare care rămâne
chiar în interiorul a ceea ce este.

Din Emoțional prin Spațiu și Întregire

Mă țin departe de gol · Mă țin departe de gânduri · Mă țin ocupată

· Mă țin departe de gânduri · Mă țin departe de liniște · Mă țin departe de mine