Când simt nevoia de susținere

mă țin acolo unde nu mai pot să duc

Uneori nu este despre cât pot.
Nu despre a merge mai departe.

Este despre cât duc…
fără să mai simt că sunt ținută.

Și atunci apare o mișcare.

Uneori mă țin prin lucruri.
Alteori prin oameni.
Alteori prin control.

Ca și cum aș încerca, în feluri diferite,
să așez un sprijin sub mine.

Nu pentru că nu aș putea continua…
ci pentru că, înăuntru,
se adună o oboseală de a duce singură.

E o nevoie simplă.

Să nu mai țin totul.
Să nu mai fiu singurul punct de sprijin.

Și, fără să grăbesc nimic,
pot rămâne puțin aici…

În locul în care recunosc
că a mă ține nu înseamnă doar a duce,
ci și a mă lăsa ținută.

Iar în această recunoaștere,
nu se schimbă neapărat lucrurile din jur…
dar ceva în mine
nu mai stă singur sub greutate.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Susținere în

Mă țin prin mâncare· Mă țin prin control · Mă țin prin rutină · Mă țin prin mișcare · Mă țin în tăcere