Mă las dusă de fantezie

când văd mai mult decât este

Sunt momente în care ceea ce văd
nu se oprește la ceea ce este.

Se deschide.
Se amplifică.
Devine mai mult.

Acolo unde e o scânteie,
simt o flacără.

Acolo unde e un gest,
simt o lume.

Nu e o distorsionare…

ci o întindere a simțirii
până acolo unde poate ajunge.

Și, în această întindere,
apropierea devine mai intensă.

Mai vie.
Mai plină.

Nu grăbesc să reduc.
Nu trag înapoi
ceea ce se deschide.

Pentru că, dincolo de ceea ce pare „mai mult”,
există o nevoie simplă:

de a simți în profunzime.

De a lăsa inima să atingă ceva
fără să se oprească la suprafață.

Și rămân puțin aici.

În locul în care văd…
și simt în același timp.

Iar, încet,
nu mai e nevoie ca realitatea
să fie mai mult decât este…

pentru că ceea ce se deschide în mine
este deja întreg
în felul în care simte.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Dor în

Mă las purtată de ideal · Mă las dusă spre apropriere · Mă las prinsă în conexiune 

· Mă las dusă de fantezie · Mă las în dorul fără nume