Când simt un dor fără nume

mă las în dorul care mă cheamă

Uneori nu este despre a ști.
Nu despre a înțelege.

Este un dor fără contur…
care se simte în tot corpul.

Ca o chemare fără direcție,
care mă mișcă fără să știu unde merg.

Și, pentru o vreme,
mă apropii de lucruri.
De oameni.
De imagini care ating ceva din mine.

Dar dincolo de toate acestea,
se simte ceva mai fin…

o nevoie de a fi întâlnită
într-un loc care nu se vede.

Și atunci nu mai grăbesc să înțeleg.
Nu mai caut să definesc.

Mă las puțin în acest dor.

Pentru că, în el,
nu e doar lipsă…
ci și o deschidere.

Un spațiu în care ceva din mine
vrea să fie simțit în profunzime,
fără grabă,
fără formă.

Și, încet,
nu mai e nevoie să știu ce caut…

pentru că dorul însuși
devine o punte

spre o apropiere mai adâncă
de ceea ce sunt.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Dor în

Mă las purtată de ideal · Mă las dusă spre apropriere · Mă las prinsă în conexiune 

· Mă las dusă de fantezie · Mă las în dorul fără nume