Las din ceea ce am dus prea mult
când simt că port prea mult, de prea mult timp
Las din ceea ce am dus prea mult
când simt că port prea mult, de prea mult timp
Sunt momente în care nu mai e despre acum.
E despre tot ce a fost dus… și a rămas.
Straturi care nu s-au așezat complet.
Responsabilități care au continuat.
Stări care au fost ținute fără să fie lăsate jos.
Și, încet, se adună.
Nu brusc.
Nu vizibil.
Dar într-un fel care începe să se simtă greu.
Nu pentru că nu pot…
ci pentru că port de mult.
Și apare această recunoaștere tăcută:
e mult.
Nu grăbesc eliberarea.
Nu încerc să dau totul jos dintr-odată.
Doar mă apropii de ceea ce port…
și de cât timp este acolo.
Pentru că, dincolo de această încărcare,
există o nevoie simplă:
de a nu mai duce în continuu.
Și rămân puțin aici…
În locul în care nu mai adaug nimic…
și, încet, începe să se lase.
Nu tot.
Nu dintr-odată.
Doar atât cât se poate.
Iar, în această lăsare,
greutatea nu dispare…
dar începe să se împartă.
Și nu mai este doar a mea.
Din Emoțional prin Sens și apoi prin Lăsare în
Las ceea ce pot jos · Las din ceea ce am dus prea mult · Mă las în grja cuiva