Mă retrag din lume

când simt că e prea mult să fiu aici

Sunt momente în care totul apasă mai mult decât de obicei.

Nu doar situațiile…
ci însăși prezența în lume.

Sunete, oameni, cerințe…
toate ajung mai intens,
mai aproape de marginea mea.

Și atunci mă retrag.

Nu ca o rupere,
ci ca o mișcare naturală
spre un loc mai liniștit în mine.

Las din ritm.
Din interacțiuni.
Din tot ce cere răspuns.

Nu pentru că resping lumea,
ci pentru că ceva din mine
are nevoie să se adune.

E o întoarcere fină.

Ca și cum îmi iau energia din afară
și o așez din nou înăuntru.

Nu grăbesc revenirea.
Nu mă forțez să ies din această retragere.

Pentru că, în ea,
nu mă pierd…
ci mă regăsesc
într-o formă mai liniștită.

Și rămân puțin aici.

În acest spațiu în care lumea nu dispare,
dar nu mai apasă la fel.

Iar, încet,
când se așază în mine suficientă liniște,
prezența se întoarce…

mai ușoară,
mai întreagă.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Retragere în

Mă retrag de tot · Mă retrag din lume · Mă retrag în ceva mai înalt

· Mă retrag din conflicte · Mă retrag în tăcere