Mă retrag în tăcere

când simt să nu mai spun nimic

Sunt momente în care nu mai caut nimic.

Nici răspunsuri,
nici prezență,
nici sensuri.

Doar tăcere.

Nu ca absență,
ci ca un spațiu plin…
în care totul se poate așeza
fără să fie atins.

Mă retrag ușor.

Nu din lume,
ci din zgomotul
care s-a adunat în mine.

Și rămân.

Fără să spun.
Fără să explic.
Fără să duc mai departe nimic.

Tăcerea nu cere.
Nu grăbește.
Nu întreabă.

Doar ține.

Și, în această ținere fără formă,
ceva din mine începe să se lase.

Straturile se așază.
Respirația se adâncește.
Prezența devine mai simplă.

Nu caut să ies din această stare.
Nu o transform.

Pentru că, în această tăcere,
nu dispar…
ci mă regăsesc
fără margini.

Și rămân puțin aici.

În locul în care nu mai e nevoie
de nimic în plus,
pentru că totul este deja cuprins
în liniștea care nu spune…
dar știe.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Retragere în

Mă retrag de tot · Mă retrag din lume · Mă retrag în ceva mai înalt

· Mă retrag din conflicte · Mă retrag în tăcere