Țin în mine și rămân între
când simt că nu pot merge nici îninte, nici înapoi
Țin în mine și rămân între
când simt că nu pot merge nici îninte, nici înapoi
Sunt momente în care nu se întâmplă nimic…
și totuși, totul e în tensiune.
Nu merg înainte.
Nu mă opresc.
Rămân între.
Ca și cum două mișcări trăiesc în mine în același timp…
și niciuna nu se așază.
Un pas vrea să fie făcut.
Altul vrea să rămână.
Și eu stau acolo,
în acel punct suspendat.
Nu e lipsă de voință.
Nu e indecizie simplă.
E un loc în care ceva încă nu s-a clarificat
suficient cât să curgă.
Nu forțez direcția.
Nu mă împing înainte.
Doar rămân în acest „între”.
Pentru că, în el,
nu e doar blocaj…
ci și o așezare
care încă se întâmplă.
Și rămân puțin aici…
În spațiul în care nu se mișcă nimic…
dar ceva se pregătește.
Iar, încet,
nu mai e nevoie să aleg imediat…
pentru că mișcarea nu vine din forțare,
ci din momentul în care interiorul
se așază singur.