Mă retrag de tot

când simt că e prea mult să fiu aici

Sunt momente în care totul devine prea intens.

Nu neapărat ce se întâmplă…
ci felul în care ajunge în mine.

Prea mult de simțit.
Prea mult de dus.
Prea mult de rămas.

Și atunci apare o dorință liniștită:
să nu mai fiu aici…
pentru o vreme.

Nu ca respingere a vieții,
ci ca o nevoie de a mă retrage din prea-plin.

Ca și cum fiecare fibră din mine
caută un loc
în care să nu mai fie atinsă.

Nu grăbesc să ies din această stare.
Nu o acopăr.

Doar mă apropii de ea…
așa cum este.

Pentru că, în acest dor de a dispărea,
nu e doar oboseală…

ci și o chemare
către o liniște mai profundă.

Un spațiu în care nu trebuie să fiu nimic,
să duc nimic,
să răspund nimănui.

Și rămân puțin aici.

În locul în care oprirea
nu înseamnă absență…
ci o formă de întoarcere.

Iar, încet,
din această retragere blândă,
ceva începe să se așeze în tăcere.

Și prezența revine…

nu ca o obligație,
ci ca o respirație
care se așază din nou în mine.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Retragere în

Mă retrag de tot · Mă retrag din lume · Mă retrag în ceva mai înalt

· Mă retrag din conflicte · Mă retrag în tăcere