Mă las prinsă în conexiune
când mă apropii repede de cineva
Mă las prinsă în conexiune
când mă apropii repede de cineva
Sunt momente în care o întâlnire
aprinde ceva imediat.
Nu trece prin timp.
Nu se așază încet.
Se simte dintr-odată…
cald.
Și mă prind de asta.
Nu ca alegere,
ci ca o recunoaștere rapidă
a unei stări
pe care o căutam deja.
Apropierea pare firească.
Deschiderea vine ușor.
Și, pentru o clipă,
nu mai există distanță.
Nu e despre celălalt în întregime.
E despre ceea ce se trezește în mine
prin el.
O căldură.
O ușurare.
O senzație de „aici e bine”.
Și mă așez acolo.
Nu grăbesc desprinderea.
Nu corectez intensitatea.
Doar observ cât de repede mă leg…
și ce parte din mine se ține.
Pentru că, în această prindere,
nu e doar dor de celălalt…
ci și dor de acea stare vie
care, pentru o clipă,
devine accesibilă.
Și rămân puțin aici.
În locul în care conexiunea apare…
și încep, încet,
să simt că ceea ce caut în întâlnire
nu este doar în afară…
ci se naște și în mine
atunci când ceva se deschide.
Din Emoțional prin Apropiere și apoi prin Dor în
Mă las purtată de ideal · Mă las dusă spre apropriere · Mă las prinsă în conexiune