Las să se așeze
când simt că resursele mele se așază în gol
Las să se așeze
când simt că resursele mele se așază în gol
Sunt momente în care nu mai pornește nimic.
Nu din lipsă de voință…
ci dintr-o liniște
în care energia nu se mai ridică.
Totul încetinește.
Gesturile devin mai rare.
Impulsul dispare.
Și rămâne acest spațiu…
gol, dar nu gol.
Ca și cum resursele nu au plecat,
ci s-au retras într-un loc mai adânc.
Nu grăbesc activarea.
Nu mă împing să ies din această stare.
Doar rămân.
În acest ritm redus.
În această lipsă de mișcare.
Pentru că, dincolo de energia scăzută,
există o nevoie simplă:
de a nu mai produce,
de a nu mai susține,
de a nu mai da.
Și rămân puțin aici…
În locul în care nu mai e nevoie de nimic în plus.
Iar, încet,
fără să forțez revenirea,
energia nu apare ca o explozie…
ci ca un fir fin
care începe să curgă din nou…
dintr-un loc mai așezat
în mine.
Din Emoțional prin Sens și apoi prin Lăsare în
Las ceea ce pot jos · Las din ceea ce am dus prea mult · Mă las în grja cuiva