Dor de odihnă profundă

Când simt  nevoia să mă retrag

Sunt momente în care nu mai vreau să duc nimic.
Nici gânduri,
nici gesturi,
nici roluri.

Doar să mă retrag…

Ca și cum viața din mine
își strânge ușor aripile.

Nu e neapărat oboseală.
E mai degrabă o chemare spre interior,
unde totul încetinește fără efort.

Ochii se închid
nu ca o fugă,
ci ca o revenire.

Într-un loc
în care nu trebuie să fiu nimic anume.

Corpul știe.

Se lasă.
Cedează fără rezistență.

Și, în această retragere,
nu pierd lumea…
ci mă adun din ea.

Nu grăbesc trezirea.
Nu forțez revenirea.

Pentru că, undeva în această odihnă,
ceva se reașază în tăcere,
dincolo de ceea ce pot vedea.

Și, când se va ridica din nou în mine mișcarea,
va veni firesc…

ca o respirație
care nu a fost niciodată pierdută.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Blândețe în

Dor de dulce· Dor de mângâiere · Dor de odihnă profundă · Dor de cald și moale