Dor de odihnă profundă

Când simt  nevoia să mă retrag

Sunt momente în care nu caut sensuri,
nici răspunsuri.

Doar căldură.
Doar ceva care să mă atingă lin.

Mă îndrept spre moale,
așa cum apa se așază
în locurile care o primesc fără împotrivire.

Texturi,
lumină blândă,
liniște…

toate devin un fel de adăpost tăcut
în care nu mai trebuie să mă țin strâns.

Corpul recunoaște primul.

Se lasă în jos,
se înmoaie,
respirația se rotunjește.

Și, fără să spun nimic,
ceva din mine începe
să se simtă în siguranță.

Nu e un refugiu care mă îndepărtează,
ci un spațiu în care mă pot atinge mai ușor
fără să mă rănesc.

Rămân puțin aici.

În cald.
În moale.

Până când nu mai e doar ceea ce caut în afară,
ci devine o stare
care începe să crească în mine…

în liniște.

Din Emoțional  prin Apropiere și apoi prin Blândețe în

Dor de dulce· Dor de mângâiere · Dor de odihnă profundă · Dor de cald și moale